Ce bine-a fost…

Ce bine-a fost când a fost rău:muream pe-atunci de dorul tău;era un timp, care-a-ncăputviaţa şi moartea-ntr-un sărut! Totul pe-atunci părea nespus,şi frunzele cădeau în sus;şi timpul, blând, curgea-napoi,iar Dumnezeu ţinea cu noi. Atunci, în veacul celălalt:când te-am iubit cât n-ai visat,şi când din căni – cu tot alaiul –noi cerul îl sorbeam cu paiul. Apoi…

Acest articol poate fi citit doar de membrii care dețin un abonament pe site.
Înscrie-te!
Already a member? Log in here

Paradisul bolşevic ne urmăreşte încă…

„Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti şi ne-au luat totul: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul.”
(Martori oculari)

Din păcate, şi astăzi după 85 de ani, acest colţ de Ţară pre nume Basarabia se zbate să scape din ghearele ursului cu lumina de la răsărit. Se spune că Domnul la ziua marii împărţiri a dat românilor cele mai bune pământuri, dar pentru echilibru – şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui dacă doreşte. A se vedea declaraţia recentă a lui Putin că „unde a călcat cizma soldatului rus e pământ rusesc”. Aşa a procedat întotdeauna, lăţindu-se pe a şasea parte a Terrei. Aşa a procedat la 1812, când a rupt din trupul vechii Moldove cea mai frumoasă parte a ei – Basarabia. De atunci s-au început marile probleme pentru frântura de popor român din Basarabia, care continuă de 200 de ani. Însă cea mai mare belea căzută pe capul basarabenilor pe parcursul istoriei multimilenare de existenţă cu certitudine a fost regimul comunist-stalinist, adus pe vârful baionetelor de către „eliberatori” la 28 iunie 1940.
Nimic nu se poate compara cu durerile, chinurile, lacrimile sutelor de mii de copii, femei, bătrâni morţi în chinuri în groaznica foamete organizată de regimul comunist în 1946-’47, cu chinurile zecilor de mii de nevinovaţi trecuţi prin camerele enkavediste ale morţii din închisorile staliniste, care întreceau cu mult prin metodele diabolice, utilizate pe cele din Evul Mediu, cu chinurile zecilor de mii de deportaţi, dintre care două treimi erau femei şi copii. Cine le poate alina câtuşi de puţin durerile sufleteşti supravieţuitorilor acestui calvar? Nimeni nu le poate întoarce tinereţea irosită în zadar, sănătatea compromisă de tratamentul inuman, la care au fost supuşi, liniştea sufletească, pierdută pentru totdeauna şi înlocuită cu o permanentă dureroasă nelinişte. Pleoapa trecutului tresare, ascunzându-şi lacrima, şi nu lasă uitarea să se cearnă peste ceea ce a rămas în istoria românilor din Basarabia – blestemul anilor 1940. „Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti la putere şi ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul”, spun martori în viaţă ai acelui îngrozitor calvar. Cu regret, la foarte mulţi le-a luat şi sufletul. Te cutremuri ascultând tristele amintiri ale celora care au trecut prin iadul comunist şi mai sunt în viaţă. Dar câţi au plecat dintre cei vii, ducând cu ei durerea înăbuşită, nepermiţându-li-se să se destăinuiască.
Prin soarta sa vitregă, Basarabia nu a avut parte de linişte şi pace. Toate nenorocirile ne vin din est. Neamuri fără de lege şi Dumnezeu (chiar dacă unii se consideră mari apărători ai creştinismului, după cuceriri de noi teritorii în vest, crucea era înfiptă drept par de hotar), străine de civilizaţia noastră multimilenară şi de cea europeană, în general, au atentat şi mai atentează asupra sfintei sfintelor unui popor – trecutul şi viitorul.
Se apropia anul de cumpănă 1940. În Eurasia apar doi căpcăuni – Stalin şi Hitler – care doreau să reîmpartă lumea. Prin pactul secret încheiat între cei doi la 23 august 1939 Basarabia este din nou vizată. Pe 28 iunie 1940 aşchia României dintre Prut şi Nistru plus Bucovina de Nord sunt „eliberate” de capitaliştii români nesuferiţi.
În vara lui ʼ40 regimul sovietic a ajuns la concluzia că a venit momentul corectării acestei „nedreptăţi”, fapt ce reiese destul de clar din declaraţia prim-ministrului şi ministrului de externe sovietic V. Molotov pe 26 iunie 1940: „Acum, când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională creată cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului (care adevăr? Până la 1812 această provincie era parte componentă a Principatului Moldova!) să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”. Fără a respecta un elementar tact diplomatic: „am devenit puternici, să luăm imediat ce dorim”. Este comportamentul primatelor.
La a doua ocupaţie, din 1940, guvernul sovietic a impus României doar trei zile pentru a evacua administraţia şi populaţia, însă nici această foarte scurtă perioadă nu fusese respectată. La 26 iunie 1940, ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, V. Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie şi „transferul” părţii de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. România cedează şi doar după 40 de ore trupele sovietice şi ale nkvd-ului au intrat în Basarabia, suplimentar în Bucovina, care niciodată nu aparţinuse Rusiei, rupând din trupul României şi ţinutul Herţa, care nicicând n-a fost parte din Bucovina şi care nu intrase în cerinţa iniţială.
După ce Kremlinul a înaintat României ultimatumul de cedare a Basarabiei şi nordului Bucovinei, mareşalul Ion Antonescu l-a vizitat la 1 iulie pe regele Carol al II-lea, şi i-a prezentat Suveranului un Memoriu în care sublinia; „Maiestate, Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Mari şi mici unităţi, abandonate de şefi şi surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense şi depozite militare acumulate acolo din incurie şi menţinute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului”.
Cea mai frumoasă şi bogată perlă a României a fost din nou ocupată… Dintr-o populaţie de 3.776.000 de locuitori (în conformitate cu rezultatele recensământului din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile imediat după 28 iunie.
A fost cea mai cumplită teroare, pe care a cunoscut-o această fărâmă de popor român în întreaga sa perioadă de existenţă. Chiar din momentul când cizma bolşevică a călcat pe pământul Basarabiei, pe capul basarabenilor a venit urgia sovietică, iadul pe pământ s-a mutat în Basarabia. Crimele comise de regimul satanist, chiar în primele luni ale ocupaţiei, sunt inimaginabile prin frecvenţa şi cruzimea lor. După reocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, ocupanţii sovietici au declanşat exterminările în masă, arestarea şi deportarea aşa-numitelor „elemente antisovietice” – intelectuali, lucrători ai cultelor, foşti funcţionari, foşti membri ai partidelor politice, a tuturor celor care, în opinia autorităţilor, nu aprobau regimul, uneori chiar ajungând la absurd (de exemplu în cazul tânărului Vadim Pirogan – ce „duşman al poporului” putea fi un tânăr de numai 16 ani?).
Imediat după ocuparea Basarabiei, la 28 iunie 1940, comuniştii au perseverat în a instaura „viaţa nouă” în sensul pe care îl înţelegeau ei: arestări, deportări, execuţii, toate menite să-i asigure viitoarei guvernări liniştea pentru mulţi ani înainte. Acest lucru se petrecea la 1940, când situaţia „favorabilă” (democraţia europeană era călcată de cizma germană şi nu putea să-şi apere foştii aliaţi) i-a permis URSS să-şi satisfacă poftele, sub acelaşi pretext, fortificat şi de falsul motiv al bolşevicilor din RSS Ucraineană precum că Basarabia ar fi populată preponderent de ucraineni, ce-au făcut, ce-au dres, dar l-au convins pe Stalin să ciopârţească extremele de sud şi nord în favoarea Ucrainei…
Acest „rai sovietic” cu deportări, foamete organizată, robie colhoznică, a continuat până în 1991, când Republica Moldova şi-a declatrat independenţa de imperiul rus.

Valeriu DULGHERU

Comunismul, un alt sinonim al crimei

Parlamentul Republicii Moldova a interzis săptămâna trecută folosirea însemnelor comuniste secera şi ciocanul.Dar a interzice însemnele comuniste fără a interzice Partidul Comuniş­tilor este o lipsă totală de logică.Este ca şi cum ai suprima svastica germană, dar l-ai lăsa pe Hitler în mausoleu.Este ca şi cum ai scoate svastica de pe drapele, dar ai afirma că…

Acest articol poate fi citit doar de membrii care dețin un abonament pe site.
Înscrie-te!
Already a member? Log in here

Dreptul de-a nu avea niciun drept

Pe 12 martie curent, deputaţii PAS Natalia Davidovici şi Eugeniu Sinchevici au propus crearea unui nou post de televiziune în limba rusă, Moldova 3, susţinând că acest proiect vine din necesitatea de-ai informa corect pe cetăţenii ruşi din ţara noastră, fiindcă mulţi dintre ei nu înţeleg limba română şi sunt nevoiţi să apeleze la sursele media controlate de Kremlin.

Numai că această iniţiativă a creat în societatea noastră numeroase reacţii negative, pentru că în timp ce presa românească din Basarabia e pe cale de dispariţie, iar emisiunile de cultură sunt din ce în ce mai puţine, iată că ne-a apucat dragostea faţă de ruşi, cei care ne-au furat limba, istoria şi identitatea şi care continuă să ne facă ordine pe pământul nostru. Şi-n loc să ne gândim la mai multe emisiuni de istorie care să vorbească despre durerea acestui neam, despre faptul că noi cei din Basarabia suntem aceiaşi cu cei din România, că vorbim aceeaşi limbă şi Prutul n-a fost niciodată graniţă, noi le deschidem televiziuni! Lor, celor care ne-au inventat limba moldovenească, o amestecătură de limbă dintre cea română şi rusească. Celor care „mor” de grija identităţii noastre în fiecare zi şi visează să alipească R. Moldova Rusiei şi-i aşteaptă pe cei de la Moscova să vină călare pe tancurile ruseşti şi să-i „elibereze”? Lor vreţi să le deschideţi televiziuni? Că-s, săracii, manipulaţi? Dar de ce nu combateţi aceste dezinformări mai întâi pentru cetăţenii noştri! Cei care tot din aceleaşi surse se informează? Oare nu e destul că se vorbeşte în ţara asta ruseşte peste tot? Şi-n instituţii, şi pe străzi, troleibuz, parcuri, şcoli? Până şi dna Davidovici, când a venit cu propunerea acestui proiect, a vorbit tot în limba rusă!

Dar de ce, domnilor, nu deschide şi Federaţia Rusă vreo televiziune pentru noi? Doar avem atâţia basarabeni pe teritoriul lor! Sau poate şi eu, atunci când am primit în redacţie un articol în limba rusă, trebuia să-l public? Să fac din „Literatura şi arta” şi-o revistă rusească? Că, na, trebuie să ne respectăm toţi cetăţenii. Dar de ce aceştia nu ne respectă? De ce, trăind de-o viaţă pe teritoriul acestei ţări, n-au învăţat nicio buche în limba română ori îşi permit şi astăzi să ne înjosească spunându-ne: „Govorite po celoveceski” (Vorbiţi omeneşte!).

Aceşti ruşi care tot insistă să ne „lumineze” pe noi „rătăciţii”, impunându-ne ideile lor, vrând o Basarabie fără basarabeni?

Păi, domnilor, dacă vreţi să le împliniţi hatârul şi să faceţi din Ţara asta una rusească, deschideţi-le televiziuni! Numai că această decizie ruşinoasă nu va fi iertată de moşii şi strămoşii voştri, fiindcă în timp ce ei au luptat pentru identitatea şi pământul lor, voi le dăruiţi ruşilor drepturi, în timp ce ei vor să ne răpească dreptul de-a nu mai avea niciun drept!

Doina DABIJA

P.S.: Recensământul din 2024 a constatat că pe teritoriul Republicii Moldova locuiesc doar 3,2% ruși.

D.D.

STEJARUL UNIRII

27 martie 1918… Era şi atunci primăvară… înmugureau pomii, de pretutindeni îşi făcea loc iarba cea victorioasă, păsările soseau în stoluri frumos caligrafiate pe cer din ţările sudului… După un veac de iobăgie sufletească şi politică, Basarabia se trezea şi ea la viaţă. Îşi amintea de graiul străbunilor, de propria identitate. Multe din clădirile Chişinăului,…

Acest articol poate fi citit doar de membrii care dețin un abonament pe site.
Înscrie-te!
Already a member? Log in here

Povestea iepuraşilor din balcon

Îmi amintesc că aveam vreo 7 ani și mergeam cu tata la țară, la bunici. Când    deodată, pe un câmp am observat un iepure. Atât de mult m-am bucurat să-l văd, încât am început să cânt: „Vine, vine primăvara. Se așterne în toată țara. Floricele pe câmpii. Hai sa le adunăm copii.” Impresionat de reacția…

Acest articol poate fi citit doar de membrii care dețin un abonament pe site.
Înscrie-te!
Already a member? Log in here

Generaţia poeţilor noştri

(Discurs rostit la Festivalul „Grigore Vieru” de la Iași) Așa cum am mai spus, generația noastră a fost una norocoasă, fiindcă noi i-am avut peGrigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija și mulți alți scriitoricare ne-au învățat să gândim românește.Datorită lor neamul nostru s-a deșteptat și a înțeles că nu se mai poate trăi…

Acest articol poate fi citit doar de membrii care dețin un abonament pe site.
Înscrie-te!
Already a member? Log in here